Intr-o dimineata am scris in bucatarie la Hermi starea care ma napadise la o ora destul de matinala :) . Am transcris fiecare cuvintel scris pe spatele unor foi pentru ca nu aveam altceva in schimb. Nu am scris foarte literar, nu pentru ca nu stiu, ci pentru ca vreau sa scriu exact asa cum simt., fara cuvinte foarte pompoase.
"Cum randurile altora m-au ajutat pe mine…Teama de ridicol. Pasarea lu’ Hermi. .
Aproape 4:35 dimineata.Sunt la Hermi in bucatarie.Ma simt ca acasa.Ma simt bine aici.Ma simt bine din nou pentru ca sunt impacata cu mine. Am inceput sa ma echilibrez, sa fiu eu, sa ma stabilizez. Am inceput din nou sa cred in lucrurile care ma definesc si dupa care ma ghidez.
Multe intamplari, multe situatii, oameni care m-au facut sa nu mai stiu, sa anulez ce credeam. M-au impins spre prapastie, spre extrema cealalta, m-au anulat ca persoana. Nu mai stiam in ce sa cred. Nu mai stiam daca era corect ce credeam. Nu mai stiam daca nu de fapt ce spuneau ei era realitatea… Realitate. Realitate este ceea ce crezi, realitate este ceea ce vezi, ceea ce vrei sa vezi. Ceea ce vrei. Totul se reduce la vointa. Totul sta in puterea ta. Tu ai realitatea ta. Eu am realitatea mea. Tu decizi care este realitatea. Cum faci asta? Cunoscandu-te pe tine insuti. Fii sincer cu tine, nu te minti! Incearca sa vezi care este realitatea, fii obiectiv atat cat poti chiar daca de multe ori doare.. Aici este cheia. Acum stiu realitatea. Vreau sa cred in ea ( am sa explic spre final de ce am spus “vreau sa cred” ) si sa nu mai las pe nimeni sa ma mai aduca vreodata in acea stare debusolanta, debusolata, in care am fost. Nu mai vreau sa nu stiu, sa nu cred ca stiu desi stiu ca stiu J .
Nu pot sa nu stiu, sa nu cred, sa nu fiu stapana pe mine, sa nu fiu sigura. Mi-am dat seama ca sunt o maniaca a controlului. Nu pot sa nu am control asupra lucrurilor care se petrec cu mine. Nu am realizat asta pana acum. Mi-a mai fost spusa vorba asta, dar pana nu m-am confruntat cu situatia nu mi-am dat seama sau mai degraba nu am fost atat de atenta cu mine, cu ce e in jurul meu.
Am o multime de ganduri care imi inunda mintea, capul. Dau navala, nu se mai opresc. Simt asta atat de puternic. Am atatea de spus incat simt ca n-am sa le pot cuprinde pe toate sau mai degraba ca n-am sa pot sa le spun cuiva care sa le “auda”, sa le asculte.. Asta-mi doresc, dar putini asculta. Nu ii condamn, fiecare le are pe-alea lui, dar e pacat. Pierd multe..
Imi doresc sa fiu ascultata, sa fiu inteleasa, sa vada si ei ce vad eu, sa fie mai atenti la lucrurile care se petrec in jur, la lucrurile care se petrec cu ei si s a pretuiasca fiecare moment.
Multi imi vor spune ca sunt ridicola. Ii simt . Ei spun ca sunt naiva, ca nu stiu ce e viata, ca lucrurile nu sunt simple, ca sunt altele mai importante decat vorbaraia asta ieftina despre “ frumos “. Ei spun ca astea-s poezii, filosofii de copila care inca mai crede in povesti si ca are impresia ca poate sa razbeasca, ca poate face ca lucurile sa-I iasa asa cum “viseaza” ea. Ei spun ca important este ce pui pe masa, cati bani castigi, cum investesti pentru a avea profit si nu ce ce simti, ce probleme are copilul, ce vrea sa spuna X sau Y. Ei spun ca asta conteaza si se comporta ca atare. Asta urmaresc in viata. Nu zic ca banii nu conteaza. Oooo si inca cat de mult. Ma lovesc de asta mereu . Recunosc ca vreau bani, vreau sa castig suficient cat sa-mi pot permite sa-mi indeplinesc orice dorinta, nebunie, pofta. Dar nu cred ca asta este esentialul: banul. Pentru a avea o viata frumoasa trebuie sa ai grija si de partea spirituala, de lucrurile care conteaza pentru tine si sa incerci sa le neglijezi cat mai putin. Ma stiu si ca orice lucru are doua taisuri si ca ai fii nebun sa incerci sa le impaci pe toate, dar pentru mine conteaza sa am grija de sufletul meu mai intai, de linistea mea interioara tocmai pentru a fi pregatita sa dau piept cu ce este in exterior. Eu vreau doar sa-mi vad de drumul meu. Nu vreau sa iau locul nimanui. Nu vreau sa fiu mai tare decat Vasile sau Gherghina> Eu vreau sa fiu buna pentru mine, sa fiu eu multumita si impacata cu mine, sa-mi vad de treaba mea, dar e cam dificil. Stiu cat este de dificil. Uneori parca ma simt barbat intre femei pentru ca mie nu-mi plac strambele, rautatile gratuite si nu am dorinta asta de a baga pe altul nevinovat la fund pentru a ma ridica eu . Doar ei, barbatii, isi vad de-ale lor treburi fara sa intervina sa bage strambe intre colegi, fara sa trebuiasca sa si-o traga cu sefu pentru a fi undeva mai sus de-un deget in viziunea multora, dar in viziunea lui .. e mai ceva ca sefu’ si exemplele pot continua.
Am sa ma opresc aici pentru a continua cu ei si cu banii lor.
De fapt ei spun cum trebuie sa calci peste altii pentru a te ridica, cum trebuie sa sapi pe altii pentru a-ti fi tie bine. Asta spun ei, asta arata unii, poate majoritatea, poate mai mult de o majoritate de oameni.
Cum par ceea ce nu sunt. Cum le place sa iasa in fata, sa fie in centrul atentiei. Cum se bat cu pumnu-n piept ca ei pot face multe lucruri, dar de fapt nu au nimic de zis, de fapt nu demonstreaza nimic altceva decat stupefiere, repulsie si un zambet ironic in coltul gurii lasandu-te uimit. Esti uimit de felul cum se mint si traiesc intr-o lume a lor complet ireala. Fiecare are o lume a lui. Asa e , dar fiind realist. FII REALIST !
Sar de la una la alta.
Si eu, pe cat sunt de visatoare, pe-atat sunt de realista. Pe cat sunt de copil, pe-atat sunt de matura. Si invers. Dar daca-mi dau interesul, daca vreau s a fac asta, daca analizez si ma implic intr-o problema pot fi obiectiva. Numai ca unii vor sa vada doar “adevarul lor” si nu sa incerce si ce se afla dincolo.
De ce ei nu vad, De ce ei nu cred si nu vor sa vada ce le spun eu, dec e nu au incredere in mine,de ce ma considera naiva, de ce eu spun lucrurile astea, de ce nu s e intreaba oare ce ma determina sa gandesc asa, de ce se grabesc si nu s e opresc o clipa sa respire si sa observe ce e in jur? De ce se pripesc in a-ti pune o stampila, in a ma judeca, cataloga si baga in sertarasul “ eu le stiu pe toate : e o copila “?
Nu mi se urca la cap daca au incredere in mine si mi-o spun, mi-o arata. Din contra asta-mi da si mai mult avant de a continua, dar… e mai dificl sa gasesc oameni care sa creada
Am sa va spun de ce sunt asa.
Pentru ca eu am trecut prin experiente dificile. Nu vreau sa le numesc. Le port cu mine . Le stiu eu si e suficient. Nu vreau sa inspir mila. Vreau doar sa vada dincolo de cuvintele mele, dincolo de comportamentul meu, dincolo de prejudecati ..
Altii in locul meu ar fi abandonat, altii s-ar fi amestecat cu multimea, altii ar fi incercat tot felul de lucruri, tot felul de vicii nefaste, respectiv droguri, prostitutie ( stiu cateva situatii ), alcool. Singurul meu viciu este tigara si cafeaua J. E suficient .
Altii ar fi intrat intr-o lume fara scapare, altii ar fi gasit repede o scuza pentru situatia aceea. Asta fac toti. Asta fac si eu si tu, gasim scuze. Daca nu le gasim, le cautam, le inventam, dar le gasim orice-ar fi..
Majoritatea cauta scuze daca dobandesc un viciu greu de lepadat sau care se amesteca cu multimea zicand : Life sucks, it can’t be any better”.
E mai simplu asa. E mai simplu sa arunci vina pe “n” lucruri care te-au determinat sa fii asa decat sa lupti. Asta e cheia: LUPTA, SA LUPTI. SA CONTINUI SA LUPTI ! Viata este o lupta continua. Viata este o alegere. Tu alegi sa-ti fie bine. Tu alegi sa fii fericit sau trist, frumos sau urat, bun sau rau, iubitor sau respingator, saritor sau ignorant, posomorat sau vesel, pozitiv sau negativ.
Cum iti asterni asa dormi !
Chiar daca nu am nici macar 21 de ani lucru pentru care, pe langa celelalte prejudecati ale oamenilor in general, cred eu ca de fapt, intr-o oarecare masura, nu sunt bagata in seama , nu sunt ascultata.
Am intampinat multe obstacole,dar Nu, cu N mare, nu m-am dat batuta. Nu am vrut. Am cazut, m-am ridicat,am cazut, m-am julit, am sangerat, m-am tarat, usor , putin cate putin si iar m-am ridicat. Nici nu mai stiu de cate ori a fost asa. M-am luptat cu morile de vant atat cat am considerat ca se merita s-o fac, pana m-am convins eu ca am facut alegerea potrivita pentru mine, pentru momentul acela, dupa care am plecat si mi-am continuat drumul. Unele situatii m-au dezechilibrat mai mult decat ma asteptam, dar nu intr-atat incat sa renunt, sa ma dau batuta, sa fac parte din multimea aceea. Si credeti-ma ca nu au fost putine situatii si nici usoare pentru o persoana care se lupta sa se dezvolte, sa creasca , sa –si intinda aripile.. Dar cu cat ei incearca sa-mi reteze aripile, cu-atat eu imi doresc si mai mult sa zbor !
De ce nu am renuntat si nu pot s-o fac? Pentru ca acolo, undeva, adanc in sufletul meu, exista acea tresarire, acea dorinta, acea vointa , acel glas , acea “fetita” care nu ma lasa sa renunt. Fetita cade, se ridica, cade, se ridica. Este dezamagita in fiecare zi, se bucura in fiecare zi, plange, rade, traieste atunci cand simte ca moare cate ceva din ea, rade cand ii vine sa planga, pastreaza intotdeauna o vorba buna pentru fiecare desi ea este mai deznadajduita decat toti ceilalti si pentru un moment nu mai crede. Fetita asculta o persoana care are probleme desi nu ar vrea si ea altceva decat sa fie liniste in jurul ei si sa nu trebuiasca sa mai vorbeasca, sa mai asculte, dar o face. O face pentru ca ea stie ce inseamna un strigat de ajutor tacut, pentru ca ea stie cat ii este de greu sa ceara ajutorul. Parca asa, ascultand pe altii, se vindeca si pe ea, se bucura ca poate a facut un bine pe care il astepta si ea candva.
Fetita din sufletul meu nu vrea sa renunte. Vrea sa-si demonstreze ca se poate din nou pentru ca asa a fost mereu. Ce nu a doborat-o a facut-o mai puternica…!
Intelege multe. Putini o inteleg pe ea. Uneori, poate de prea multe ori, ii ia in seama si se supara ca ei nu inteleg, ca nu vad sau mai degraba ca nu observa. Alteori ii ignora, ii intelge si nu s e mai supara pentru ca realizeaza ca e pur si simplu alegerea lor de a sta in intuneric sau ca unii chiar nu pot vedea, nu au aceasta capacitate de a face diferente. Diferenta, da..
Doar o persoana care s-a confruntat cu probleme cu adevarat dificile si greu de suportat de altii poate lupta in continuare pentru ca vrea asta, pentru ca nu doreste sa fie acaparata de resemnare cum fac unii.Aici ii includ pe toti , familie, iubiti,prieteni, asa-zisii prieteni, colegii rautaciosi, colegii care-ti sar in ajutor. Ii includ pe toti si ii provc / invit sa se gandeasca si ei in ce categorie se gasesc oare.
Doar o persoana care stie sa citeasca printre randuri , care stie sa vada dincolo de aparente va intelge fiecare cuvintele, fiecare propozitie.
Inchei zambind, asa cum fac mereu, gandindu-ma la pasarea aia impaiata de care m-am speriat cand am intrat in bucatarie la Hermi. E sinistra J)) Am sa-I zic s-o dea jos.. Se pare ca am multa inspiratie aici. De fapt cred ca mai degraba este vorba ‘ceea cum ca “ Omult sfinteste locul “ !
Este 5:48 a.m. "
Aproape 4:35 dimineata.Sunt la Hermi in bucatarie.Ma simt ca acasa.Ma simt bine aici.Ma simt bine din nou pentru ca sunt impacata cu mine. Am inceput sa ma echilibrez, sa fiu eu, sa ma stabilizez. Am inceput din nou sa cred in lucrurile care ma definesc si dupa care ma ghidez.
Multe intamplari, multe situatii, oameni care m-au facut sa nu mai stiu, sa anulez ce credeam. M-au impins spre prapastie, spre extrema cealalta, m-au anulat ca persoana. Nu mai stiam in ce sa cred. Nu mai stiam daca era corect ce credeam. Nu mai stiam daca nu de fapt ce spuneau ei era realitatea… Realitate. Realitate este ceea ce crezi, realitate este ceea ce vezi, ceea ce vrei sa vezi. Ceea ce vrei. Totul se reduce la vointa. Totul sta in puterea ta. Tu ai realitatea ta. Eu am realitatea mea. Tu decizi care este realitatea. Cum faci asta? Cunoscandu-te pe tine insuti. Fii sincer cu tine, nu te minti! Incearca sa vezi care este realitatea, fii obiectiv atat cat poti chiar daca de multe ori doare.. Aici este cheia. Acum stiu realitatea. Vreau sa cred in ea ( am sa explic spre final de ce am spus “vreau sa cred” ) si sa nu mai las pe nimeni sa ma mai aduca vreodata in acea stare debusolanta, debusolata, in care am fost. Nu mai vreau sa nu stiu, sa nu cred ca stiu desi stiu ca stiu J .
Nu pot sa nu stiu, sa nu cred, sa nu fiu stapana pe mine, sa nu fiu sigura. Mi-am dat seama ca sunt o maniaca a controlului. Nu pot sa nu am control asupra lucrurilor care se petrec cu mine. Nu am realizat asta pana acum. Mi-a mai fost spusa vorba asta, dar pana nu m-am confruntat cu situatia nu mi-am dat seama sau mai degraba nu am fost atat de atenta cu mine, cu ce e in jurul meu.
Am o multime de ganduri care imi inunda mintea, capul. Dau navala, nu se mai opresc. Simt asta atat de puternic. Am atatea de spus incat simt ca n-am sa le pot cuprinde pe toate sau mai degraba ca n-am sa pot sa le spun cuiva care sa le “auda”, sa le asculte.. Asta-mi doresc, dar putini asculta. Nu ii condamn, fiecare le are pe-alea lui, dar e pacat. Pierd multe..
Imi doresc sa fiu ascultata, sa fiu inteleasa, sa vada si ei ce vad eu, sa fie mai atenti la lucrurile care se petrec in jur, la lucrurile care se petrec cu ei si s a pretuiasca fiecare moment.
Multi imi vor spune ca sunt ridicola. Ii simt . Ei spun ca sunt naiva, ca nu stiu ce e viata, ca lucrurile nu sunt simple, ca sunt altele mai importante decat vorbaraia asta ieftina despre “ frumos “. Ei spun ca astea-s poezii, filosofii de copila care inca mai crede in povesti si ca are impresia ca poate sa razbeasca, ca poate face ca lucurile sa-I iasa asa cum “viseaza” ea. Ei spun ca important este ce pui pe masa, cati bani castigi, cum investesti pentru a avea profit si nu ce ce simti, ce probleme are copilul, ce vrea sa spuna X sau Y. Ei spun ca asta conteaza si se comporta ca atare. Asta urmaresc in viata. Nu zic ca banii nu conteaza. Oooo si inca cat de mult. Ma lovesc de asta mereu . Recunosc ca vreau bani, vreau sa castig suficient cat sa-mi pot permite sa-mi indeplinesc orice dorinta, nebunie, pofta. Dar nu cred ca asta este esentialul: banul. Pentru a avea o viata frumoasa trebuie sa ai grija si de partea spirituala, de lucrurile care conteaza pentru tine si sa incerci sa le neglijezi cat mai putin. Ma stiu si ca orice lucru are doua taisuri si ca ai fii nebun sa incerci sa le impaci pe toate, dar pentru mine conteaza sa am grija de sufletul meu mai intai, de linistea mea interioara tocmai pentru a fi pregatita sa dau piept cu ce este in exterior. Eu vreau doar sa-mi vad de drumul meu. Nu vreau sa iau locul nimanui. Nu vreau sa fiu mai tare decat Vasile sau Gherghina> Eu vreau sa fiu buna pentru mine, sa fiu eu multumita si impacata cu mine, sa-mi vad de treaba mea, dar e cam dificil. Stiu cat este de dificil. Uneori parca ma simt barbat intre femei pentru ca mie nu-mi plac strambele, rautatile gratuite si nu am dorinta asta de a baga pe altul nevinovat la fund pentru a ma ridica eu . Doar ei, barbatii, isi vad de-ale lor treburi fara sa intervina sa bage strambe intre colegi, fara sa trebuiasca sa si-o traga cu sefu pentru a fi undeva mai sus de-un deget in viziunea multora, dar in viziunea lui .. e mai ceva ca sefu’ si exemplele pot continua.
Am sa ma opresc aici pentru a continua cu ei si cu banii lor.
De fapt ei spun cum trebuie sa calci peste altii pentru a te ridica, cum trebuie sa sapi pe altii pentru a-ti fi tie bine. Asta spun ei, asta arata unii, poate majoritatea, poate mai mult de o majoritate de oameni.
Cum par ceea ce nu sunt. Cum le place sa iasa in fata, sa fie in centrul atentiei. Cum se bat cu pumnu-n piept ca ei pot face multe lucruri, dar de fapt nu au nimic de zis, de fapt nu demonstreaza nimic altceva decat stupefiere, repulsie si un zambet ironic in coltul gurii lasandu-te uimit. Esti uimit de felul cum se mint si traiesc intr-o lume a lor complet ireala. Fiecare are o lume a lui. Asa e , dar fiind realist. FII REALIST !
Sar de la una la alta.
Si eu, pe cat sunt de visatoare, pe-atat sunt de realista. Pe cat sunt de copil, pe-atat sunt de matura. Si invers. Dar daca-mi dau interesul, daca vreau s a fac asta, daca analizez si ma implic intr-o problema pot fi obiectiva. Numai ca unii vor sa vada doar “adevarul lor” si nu sa incerce si ce se afla dincolo.
De ce ei nu vad, De ce ei nu cred si nu vor sa vada ce le spun eu, dec e nu au incredere in mine,de ce ma considera naiva, de ce eu spun lucrurile astea, de ce nu s e intreaba oare ce ma determina sa gandesc asa, de ce se grabesc si nu s e opresc o clipa sa respire si sa observe ce e in jur? De ce se pripesc in a-ti pune o stampila, in a ma judeca, cataloga si baga in sertarasul “ eu le stiu pe toate : e o copila “?
Nu mi se urca la cap daca au incredere in mine si mi-o spun, mi-o arata. Din contra asta-mi da si mai mult avant de a continua, dar… e mai dificl sa gasesc oameni care sa creada
Am sa va spun de ce sunt asa.
Pentru ca eu am trecut prin experiente dificile. Nu vreau sa le numesc. Le port cu mine . Le stiu eu si e suficient. Nu vreau sa inspir mila. Vreau doar sa vada dincolo de cuvintele mele, dincolo de comportamentul meu, dincolo de prejudecati ..
Altii in locul meu ar fi abandonat, altii s-ar fi amestecat cu multimea, altii ar fi incercat tot felul de lucruri, tot felul de vicii nefaste, respectiv droguri, prostitutie ( stiu cateva situatii ), alcool. Singurul meu viciu este tigara si cafeaua J. E suficient .
Altii ar fi intrat intr-o lume fara scapare, altii ar fi gasit repede o scuza pentru situatia aceea. Asta fac toti. Asta fac si eu si tu, gasim scuze. Daca nu le gasim, le cautam, le inventam, dar le gasim orice-ar fi..
Majoritatea cauta scuze daca dobandesc un viciu greu de lepadat sau care se amesteca cu multimea zicand : Life sucks, it can’t be any better”.
E mai simplu asa. E mai simplu sa arunci vina pe “n” lucruri care te-au determinat sa fii asa decat sa lupti. Asta e cheia: LUPTA, SA LUPTI. SA CONTINUI SA LUPTI ! Viata este o lupta continua. Viata este o alegere. Tu alegi sa-ti fie bine. Tu alegi sa fii fericit sau trist, frumos sau urat, bun sau rau, iubitor sau respingator, saritor sau ignorant, posomorat sau vesel, pozitiv sau negativ.
Cum iti asterni asa dormi !
Chiar daca nu am nici macar 21 de ani lucru pentru care, pe langa celelalte prejudecati ale oamenilor in general, cred eu ca de fapt, intr-o oarecare masura, nu sunt bagata in seama , nu sunt ascultata.
Am intampinat multe obstacole,dar Nu, cu N mare, nu m-am dat batuta. Nu am vrut. Am cazut, m-am ridicat,am cazut, m-am julit, am sangerat, m-am tarat, usor , putin cate putin si iar m-am ridicat. Nici nu mai stiu de cate ori a fost asa. M-am luptat cu morile de vant atat cat am considerat ca se merita s-o fac, pana m-am convins eu ca am facut alegerea potrivita pentru mine, pentru momentul acela, dupa care am plecat si mi-am continuat drumul. Unele situatii m-au dezechilibrat mai mult decat ma asteptam, dar nu intr-atat incat sa renunt, sa ma dau batuta, sa fac parte din multimea aceea. Si credeti-ma ca nu au fost putine situatii si nici usoare pentru o persoana care se lupta sa se dezvolte, sa creasca , sa –si intinda aripile.. Dar cu cat ei incearca sa-mi reteze aripile, cu-atat eu imi doresc si mai mult sa zbor !
De ce nu am renuntat si nu pot s-o fac? Pentru ca acolo, undeva, adanc in sufletul meu, exista acea tresarire, acea dorinta, acea vointa , acel glas , acea “fetita” care nu ma lasa sa renunt. Fetita cade, se ridica, cade, se ridica. Este dezamagita in fiecare zi, se bucura in fiecare zi, plange, rade, traieste atunci cand simte ca moare cate ceva din ea, rade cand ii vine sa planga, pastreaza intotdeauna o vorba buna pentru fiecare desi ea este mai deznadajduita decat toti ceilalti si pentru un moment nu mai crede. Fetita asculta o persoana care are probleme desi nu ar vrea si ea altceva decat sa fie liniste in jurul ei si sa nu trebuiasca sa mai vorbeasca, sa mai asculte, dar o face. O face pentru ca ea stie ce inseamna un strigat de ajutor tacut, pentru ca ea stie cat ii este de greu sa ceara ajutorul. Parca asa, ascultand pe altii, se vindeca si pe ea, se bucura ca poate a facut un bine pe care il astepta si ea candva.
Fetita din sufletul meu nu vrea sa renunte. Vrea sa-si demonstreze ca se poate din nou pentru ca asa a fost mereu. Ce nu a doborat-o a facut-o mai puternica…!
Intelege multe. Putini o inteleg pe ea. Uneori, poate de prea multe ori, ii ia in seama si se supara ca ei nu inteleg, ca nu vad sau mai degraba ca nu observa. Alteori ii ignora, ii intelge si nu s e mai supara pentru ca realizeaza ca e pur si simplu alegerea lor de a sta in intuneric sau ca unii chiar nu pot vedea, nu au aceasta capacitate de a face diferente. Diferenta, da..
Doar o persoana care s-a confruntat cu probleme cu adevarat dificile si greu de suportat de altii poate lupta in continuare pentru ca vrea asta, pentru ca nu doreste sa fie acaparata de resemnare cum fac unii.Aici ii includ pe toti , familie, iubiti,prieteni, asa-zisii prieteni, colegii rautaciosi, colegii care-ti sar in ajutor. Ii includ pe toti si ii provc / invit sa se gandeasca si ei in ce categorie se gasesc oare.
Doar o persoana care stie sa citeasca printre randuri , care stie sa vada dincolo de aparente va intelge fiecare cuvintele, fiecare propozitie.
Inchei zambind, asa cum fac mereu, gandindu-ma la pasarea aia impaiata de care m-am speriat cand am intrat in bucatarie la Hermi. E sinistra J)) Am sa-I zic s-o dea jos.. Se pare ca am multa inspiratie aici. De fapt cred ca mai degraba este vorba ‘ceea cum ca “ Omult sfinteste locul “ !
Este 5:48 a.m. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu