17 octombrie 2008 :D THE day

O zi pe care n-am s-o uit cu siguranta! Cred ca a fost cea mai frumoasa zi de nastere pe care am avut-o dupa foarte multa vreme.. Am primit multe telefoane de la persoane la care nu ma asteptam si tot atatea mesaje :)

De ceva vreme ziua mea de nastere nu mai semnifica o sarabtoare insa acum, la 21 de ani, a fost cu totul altceva...M-am sarbatorit pe platourile de filmare muncind.

Aveam sufletul cat un purice de emotie cand am ajuns acolo. Sincer nu m-am asteptat ca fetele sa-mi faca vreun cadou . Am primit cadouri dragute insa cel mai mare a fost cel din partea Laurei.. ultima persoana la care ma asteptam.. Mi-a pregatit un tort pe care scria "happy birthday" si impreuna cu Titi au cautat o melodie pe masura. Toata ziua am fost asa privilegiata :D nu a tipat nimeni, totul a fost mai lejer :))

La finalul emisiei Lili a dat de veste ca vrea ca toata lumea sa iasa afara din platou si sa ramana doar productia, redactia , Morar si Roxana.. Deja ma panicasem, ma si gandeam ce naba o mai fi , ce n-a mai iesit de data asta... cand la un moment dat se aude melodia "Multi ani traiasca" si vine Laura cu tortul... Nu pot sa spun decat ca am incremenit pe scena... nu-mi venea sa cred.. am incercat cat am putut sa ma abtin sa nu plang.. Nu m-am asteptat sa-mi faca o asemenea surpriza!! Morar m-a felicitat impreuna cu intreaga echipa ! Imaginea de atunci o mai am si acum in minte si cred ca o voi mai avea pentru multa vreme... :)

Le multumesc acelora care m-au felicitat, dar in mod special Laurei cea care a pus totul la cale!

Ii multumesc ca mi-a oferit o zi pe care n-am s-o uit niciodata.. ii multumesc ca s-a gandit la mine: TE PUP MULT LAURIS !!!Chiar a fost ceva de vis.. A fost cea mai frumoasa zi !! Cred ca nimeni nu are habar cat de mult a insemnat tot ce a facut Laura ptr mine.. aceasta prietena pe care la inceput nu o puteam suferi cu niciun chip si iata ca acum suntem prietene destul de bune zic eu... putini oameni mai fac ce-a facut ea ptr mine... Multe surprize au venit din partea ei la care nu ma asteptam... Ultimul om la care ma gandeam vreodata c-am sa leg o prietenie si mai mult ca vom fi alaturi... :-*

Chiar si ai mei mi-au pregatit foarte multe surprize. Mama mi-a scris pe oglinzile din casa la multi ani , mi-a lasat cadouri pe pat si petale de trandafiri pe jos... Am ramas foarte impresionata..

Dupa filmari bineinteles ca ne-am facut de cap. Am plecat cu Laura si cu mademoiselle Babuuuu :)) la agatat de baieti :D . Bineinteles, mademoiselle Laura venit cu ideea :P de a pune nr meu de tel de la serviciu pe geam si imediat cum vedem un baiat dragutz il punea pe geamul masinii . Eu eram in spate, Laura tinea coala cu sageata spre mine si asa am pornit intr-o aventura de zile mari :)). Desigur ca am agatat , desigur ca am lesinat de ras, desigur ca i-am refuzat, desigur ca a fost de neuitat :D

A fost o seara pe cinste in care ne-am simtit foarte bine ca fetele !!!

Merita traita fiecare clipa . Merita sa te lasi dus de val. Merita sa faci ceea ce simti. Merita sa traiesti . Merita sa nu fi la fel ca ceilalti. Merita sa fii nebun . Merita sa fii TU!!!!

LA MULTI ANI MIE !! :D

Astazi ma serbez pe platourile de filmare muncind ! O amintire memorabila cu siguranta !

Multumesc pentru tot si multumesc persoanelor dragi sufletului meu care imi sunt alaturi si multumesc ca le-am intalnit si ii astept cu nerabdare si pe cei ce vor mai aparea in calatoria vietii mele !

" Ea e ca marea...

Ea e ca marea... vine intai in soapta si se aseaza la picioarele tale... iti saruta tacut talpile si nu te priveste in ochi... vrei sa o atingi, dar nu poti pentru ca isi retrage usor valurile... se duce in adancul pamantului si se intoarce la fel de tacut... si te saruta din nou, si cand se retrage sterge urmale pasilor tai ca si cum nu ai fi fost niciodata acolo... ea nu pastreaza amintiri... pe ea amintirile o dor... ea ar vrea sa te pastreze... dar stie ca nu poate... stie ca tot ce are ea de oferit sunt acele saruturi tacute in talpa care te fac sa mergi pe varfuri cand parasesti malul... si te uiti in urma... privesti inapoi... si vezi o mare tacuta, stand cu capul plecat si cu ochii in lacrimi... o mare ce sufera ca nu poate darui mai mult... o mare ce ar vrea sa daruiasca mai mult... Sunt zile in care vine ca o vijelie, suparata pe viata si pe neputinta ei de a darui, suparata pe urmele pasilor tai lasate pe pragul altor maluri... vine si sterge vuind tot ce gaseste in cale, cautand furioasa urmele pasilor tai... o doare ca nu te poate opri... o doare ca nu poate oferi... Iar tu plangi cu lacrimi pe care oamenii le inteleg, le cred si la iarta... ea doar plange siroaie de lacrimi pe care nimeni nu le intelege, ea plange cu lacrimile norilor care ploua incet, ea plange cu lacrimile dorurilor care dor... ea plange cu lacrimi sarate ca marea... EA E CA MAREA... "

Un bob micut intr-un Univers Imens

Dap... Exact asa ma simt. Sunt un bob micut, dulce si puternic. Un bob ce se catara sa ajunga acolo unde si-ar dori. Nu stie bobul unde ar vrea exact; el doar merge, merge si pe drum se opreste ici , colo si vede unde i-ar placea mai mult pana cand va ajunge la destinatie. Va simti cand se va apropia de acel loc unde-si va gasi implinirea sufleteasca :)

M-am angajat :D
Sunt bucuroasa intr-un fel. Nu ma asteptam sa ma sune, dar iata ca s-a intamplat. Iata semnele, iata de ce trebuie sa fii atent la ce este in jurul tau. Nimci nu este intamplator si toate in viata asta se leaga la un moment dat. Ce nu stiai azi, vei stii maine sau candva, insa niciodata nu vei ramane fara raspuns.
Mi-a fost teama sa fiu sicnera, dar m-am incurajat. Stiu ca pot si-am sa demonstrez asta. Oricum pentru icneput ma simt linistita. Zic pentru inceput deoarece sunt patita si deocamdata sunt mai rezervata, dar e bine. Atmosfera e placuta si atata timp cat stiu ce am de facut, cat suntem o echipa si fiecare isi face treaba fara a te inghionti sau a-ti cauta nod in papura e bine. Sunt pregatita si pentru moemnte neplacute, dar a sa le depasesc, trebuie sa ma invat cu astea pentru ca nicaieri nu poate fi asa cum ti-ai dori .

Sper sa fie bine . Sper doar sa nu mai fie ca in cealalta parte. Atat imi doresc:D
( pentru sufletul meu : you cand do it ! you know you can . )

Miez de noapte

24.08.'08

Este din nou trecut de miezul noptii cu muult. Ca de obicei nu am somn insa macar am reusit sa mai reduc din ora la care dormeam si anume 7 dimineata. Acum e doar 3 :)).

Stateam si ma gandeam asa... ca de obicei, tipic mie caci altfel n-as putea sa traiesc. Ma gandeam ca mi-am spus o data ca " de fapt eu ma pregatesc ".

Discurs in mintea mea, eu cu mine :))) :

" - Te pregatesti?! Oh ! Stai putin. Ce vrei sa zici cu asta?

- Hmmm ce vreau sa zic cu asta? NU stiu... Am zis-o de cateva ori, dar abia acum am fost mai atenta la cuvintul asta... "

Nu mai puteam sa trec dincolo de aceste cuvinte. Parca ma blocasem si imi rasunau in minte: ma pregatesc, ma pregatesc..

Ce vroiam s a zic cu asta? Atunci mi-am dat seama. Mi-am dat seama ca in tot acest timp, in toata perioada asta de cand am inceput sa ma confrunt cu fel si fel de situatii am inceput sa ma pregatesc fara sa realizez. Aceasta redescoperire a mea zilnica, aceste intrebari care nu-mi dau pace si nici nu-mi vor da foarte curand, sunt posibilitatile mele de a ma intelege cat mai bine, de a ma feri de ce as putea evita in drumul meu, de a putea fi mai stapana si mai sigura pe mine, de a ma cunoaste cat mai bine pentru a sti de ce sunt in stare, de a ma pune la situatii limita pentru a vedea cum reactionez, de a intelege ca unele lucruri chiar nu au raspuns si oricat te-ai stradui nu le poti da de cap atunci; mai tarziu in fond se vor afla si asta trebuie sa intelegem cu totii , da e cam dificil; e dificil si pentru mine care tot incerc sa ma educ ,s a ma modelez pe stilul asta.

Nu am un raspuns foarte clar pentru ce ma pregatesc, nu am doar un motiv, doar un gand. Sunt multe pentru care ma pregatesc pentru a nu ma lasa doborata. Am fost pusa in multe situatii care mai de care mai dureroase, mai hazlii, mai critice, mai sensibile si daca n-am stiut candva cum sa ma port, cu timpul m-am invatat... Desi... NU sunt modesta, dar cred ca pentru fiecare, oricat de trista sau suparata sau oricate probleme as fi avut, tot am stat sa ascult, sa-i sfatuiesc asa cum am putut ca si cum ar fi fost vorba de mine. Asa fac tot timpul. Cu oricine vorbesc le spun aceleasi lucrui pe acre mi le zic si mie fara vreo intentie de a-l debusola pe celalalt. Cateodata, ca si in cazul meu, e foarte greu sa accepti adevarul. Pe unii i-am simtit si i-am lasat in pace deoarece vine un timp cand toti ne trezim si realizam. Asa sunt si eu cateodata. Dar e un timp pentru toti , iar eu care scormonesc tot timpul cand mis e apre mie ceva de neinteles :))) tot ma trezesc pentru ca altfel n-as putea , nu-mi palce sa ma mint. Chiar daca doare prefer sa stiu adevarul !

Cate ganduri stau ascunse acolo in capsorul meu. Pe zi ce trece mai descopar cate-o chestie care pana acum mi-era neclara si abia daca reuseam sa-mi dau seama. Ma bucur foarte mult cand mai realizez lucruri noi care stateau acolo pitite . Sunt mandra de mine ca am reusit sa fac multe lucruri singura de ceva vreme, fara ajutorul nimanui, ci doar incercand sa ma bat la cap, sa ma intreb ce am,c e-i cu mine, sa caut dincolo de lucruile pe care mi-erste greu sa mi le spun chia si mie. Am incercat astfel sa-mi dau timp, sa-mi dau liniste, sa-mi dau intelegere... si a fost bine. Nu m-am fortat mai mult decat a trebuit. Au venit usor usor si le-am lamurit, iar acum e bine intr-un fel... N-as fi putut ajunge aici fara ajutorul catorva persoane foarte dragi sufletului meu care mi-au fost aproape. Am vorbit, am dezbatut subiecte care m-au facut sa vad si alte parti ale unui singur obiect, ale unui/ unor sentiment ( e ), ale unei persoane.

Insa de data asta am vrut sa ma rup de tot si sa vad de ce sunt si eu in stare fara sa mai apelez la nimeni. Pentru ca nu mereu vor fi oameni in jurul meu acre sa ma sprijine,s a ma sfatuiasca si mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu asta. Dar am vrut sa invat sa ma descurc si singura, sa fiu pregatita ( desi niciodata nu esti suficient , dar nu se stie niciodata ce se poate intampla; mai bine sa fii pregatit pentru o ocazia pe caree posibil sa nu o ai decat sa te intalnesti cu ocazia respectiva si sa o ratezi ). A fost greu, foarte greu ,tinand cont de faptul ca eu sunt o fiinta care nu poate tacea o secunda, care mereu are ceva de dezbatut, o curiozitate, o tampenie banala, orice. Sunt o fiinta care are nevoie de oameni, care este dependenta de oameni placuti , calzi, haiosi, nebuni, pusi pe glume. Sunt o fiinta care adora sa observe oamenii din jurul ei oriunde -ar fi : la piata, in tramvai, i n metrou, in statiile de autobuz, oriunde. Eu sunt tot timpul cu gandul, cu privirea unde nici nu gandesti.

Tocmai de aceea am vrut sa vad cat de tare pot fi si aici, pusa in situatia asta de a nu putea vorbi atat de deschis cu ceilalti, de a-mi fi dor sa pot vorbi cum o faceam o data... Un test cu mine. Am vrut sa vad daca ma pot ridica. Si da, s-a putut. Experienta asta m-a intarit si mai mult si tot ce s-a intamplat a fost in favoarea mea. Am castigat multe si sper sa ma mentin asa. In viata pierzi pe-o aprte, castigi pe alta... Daca reusesti sa intelegi asta.. si atunci cand te si lovesti de anumite situatii ar fi perfect, dar mai e cale lunga pana acolo. Cred ca de fapt asa voi fi mereu pentru ca asta mi-e firea. Cad, dar n-as putea sa ma resemnez si sa abandonez, sa MA abandonez. NU, asta niciodata ! Nu mi-as ierta-o daca s face-o.

Inchei caci deja e tarziu si e cazul sa ma mai pun si-n pat desi imi va mai lua ceva pana voi adormi, dar sunt mai linistita acum... asta e tot ce conteaza pentru mine. Daca am liniste sufleteasca de nimic nu mai am nevoie pentru ca sunt pregatita sa ma orientez spre ceea ce vreau. Si daca nu vin, ma lupt eu si tot vin :)))

Nighty night :D

Trebuie sa te vezi cum esti si .

Cuvintele astea m-au tot urmarit de cand mi-au fost spuse si vreau sa va zic ca nu le-am auzit de putin timp. Incerc si acum sa le caut substanta, fondul, intelesul. Incerc sa vad ce se afla dincolo de ele.

De ce nu ma vad? De ce nu cred in mine asa cum ar trebui. Am toate motivele s-o fac, dar… mereu e un “dar”. De ce ma las atat de dezamagita de unele persoane cand incearca sa ma convinga ca eu doar am impresia ca sunt sigura pe mine, ca am impresia ca as putea detine controlul sau chiar ca-l detin? De ce ma las dezamagita si devin neincrezatoare cand ii vad ca vor sa ma traga in jos desi le demonstrez ca stiu foarte bine ce vreau si ca ma pot descurca oricat de mult incearca ei sa ma faca sa nu cred asta? De ce totusi ma simt nesigura chiar daca stiu ca as putea ? Oare pentru ca ei sunt de fapt cei care nu au incredere in ei, care nu stiu ce vor? Oare vor sa ma testeze, vor sa vada care-mi sunt limitele, de ce sunt in stare? O multime de intrebari care ma tot “bantuie”.
Stiu ca pot. Stiu ca poate am sa mai si gresesc. Stiu ca as fi in stare sa fac orice pentru a-mi duce la bun sfarsit sarcina si de a-mi face treaba bine pentru ca este in interesul meu . Asa ma simt eu bine, asta este implinirea mea, asa ma hranesc eu : sa stiu ca am realizat ceea ce mi-am propus, ceea ce mi s-a cerut.. Ma dezamageste cand vad ca desi mi-am dat toata silinta de a face ca lucrurile sa mearga cat mai bine, cand vad si ei ca am reusit sa le demonstrez si rezultatul este bun, continua sa ma provoace din nou, sa fie nemultumiti, sa arate ca putin le pasa daca am reusit , oricum candva nu voi reusi sa stau linistita, vor avea ei grija de asta. De ce nu pot sa spun si eu cu voce tare ca de fapt m-am descurcat chiar foarte bine tinand cont ca nu mi se dadusera foarte multe informatii, ca sa nu zic mai deloc, si ca am iesit invingatoare cum nu s-ar fi asteptat si ca intr-un fel i-am facut si pe ei sa vada lucrurile pe care le ignorau , le refuzau..

In seara asta o prietena mi-a zis ca nu am incredere in mine desi eu ii spun ca am: "De ce trebuie mereu sa demonstrezi tu unei persoane de ce esti in stare? De ce pui mereu problema asa: am sa-I demonstrez? De ce nu spui o sa-mi demonstrez mie si apoi persoanei celeilalte? “
Buna intrebare, buna afirmatie .
De ce pun mereu problema in a demonstra cuiva de ce sunt in stare? Poate tocmai pentru ca eu stiu ce pot. Stiu ca daca vreau, am sa-i arat de ce sunt in stare si-am sa-I demonstrez ca s-a inselat. Stiu ca ma pun si-n cap, stiu ca oricat de rusine sau de teama mi-ar fi sa vorbesc cu cineva important sau sa merg in vreun loc, sa fac ceva, nu stiu, orice, am s-o fac, am sa-mi duc la bun sfarsit sarcina. Dar din start oamenii nu-mi dau increderea lor, nu cred c-am sa pot. Din start pun la indoiala reusita mea. Inca de la inceput se gandesc la esecul meu de fapt. Acest lucru ma face sa fiu asa, sa ma indoiesc de mine ( simtitind ca deja au gandit iar asta: esecul meu) , sa vada ca sunt neincrezatoare, ca uneori ma pierd in fata lor cand simt acele energii care ma descalifica inca de la inceput sau la fiecare pas pe care –l fac ducandu-ma spre ei sau spre lucurile care-mi sunt date spre a le finaliza.

Am fost la un interviu saptamana aceasta. Nu mi-am impus sa-mi fac niciun discurs din contra. Am vrut sa fie un test intreaga experienta. Am vrut sa vad cum ma descurc pe moment, la cald cum spun eu. Inca de la acel telefon primit din senin mi-am propus sa vad ce se intampla cu mine pana acolo,s a fiu atenta. Am zis clar ca este un semn si trebuie sa fiu atenta deoarece ziceam eu ca sunt intr-un moment in care lucrurile care se petreceau cu mine erau pentru ca asa vroiam eu, dar de fapt refuzam sa ma vad, amanam sa stau de vorba cu mine in acest domeniu. In 20 minute eram spalata pe cap, machiata, imbracata si iesita pe usa . Ajunsa acolo am avut putine emotii mai ales ducandu-ma asa nepregatita si neluand foarte in serios interviul. Am reusit sa le stapanesc. Emotiile desigur :P nu va ganditi la altceva :)).
A fost un test pentru mine cu mine. A fost un test cu mine, pentru mine. Oricare din ordinea cuvintelor este la fel de valabila. N-am luat in serios respingerea sau acceptarea mea in acel proiect cred eu, desi s-ar putea sa ma fi inselat, insa m-a pus pe ganduri. In fond asta a fost si scopul sa fiu atenta cat de mult inseamna pentru mine ambele variante de raspunsuri.
Pana la raspuns , acum imi aduc aminte calatoria mea pana acolo. Nu-mi iese din cap ziua aia. A fost diferita. De fapt la mine toate zilele sunt diferite . Nici una nu seamana cu alta ;).
Nu pot decat sa spun ca nu am puterea de a exprima in scris ceea ce am simtit, ceea ce am vazut si bucuria mea neasteptata, chiar si pentru mine, de a fi acolo, printre oameni, printre chipuri straine, printre mirosuri care mai de care mai "interesante" de care mi-era dor sa ma plang, cum o faceam o data, ajungand la serviciu si de a comenta cu fetele. Autobuzul. Strada. Casa de bilete. Tramvaiul. Metroul . Oamenii. Caldura blanda. Parca vedeam totul cu alti ochi. Vedeam lucruri vechi cu ochi noi. Eram singura. Imi venea sa rad, sa strig de bucurie ca imi face placere sa-I revad pe toti desi nici nu-I vazusem vreodata-n viata mea. Nu puteam sa o fac. Puteam doar sa continui sa ma bucur in interiorul meu. Ma minunam si eu de mine pe cat de greu ,dar in acelasi timp, pe- atat de bine puteam masca aceasta bucurie. Incercam sa par serioasa, dar cred ca ochii , privirea, ma tradau daca m-ar fi vazut persoanele care stiu. Eram serioasa. Stateam intr-un colt in metrou, in picioare, vrand sa-I vad mai bine . Incercam sa maschez, sa par obosita de caldura, de munca, plictisita ca si cum veneam si eu, ca si ei, de la serviciul acela atat de stresant, atat de urat.
Dar in interior tipam de bucurie ca sunt acolo, printre ei, ca ma indrept spre “ceva” care ma va schimba intr-un fel sau altul. Simteam asta. Trebuie sa stii sa vezi astfel d e momente. Altfel trec pe langa tine , irosindu-se, iar singurul iesind in pierdere fiind doar tu. Spun ca viata e neinteresanta, monotona , aiurea, complicata, urata. Da. Este foarte grea. Este plina de oameni invidiosi, frustrati care vor sa te traga in jos, dar depinde de tine ce alegi, depinde de tine cum privesti lucrurile pentru ca aici sta totul.
Vroiam sa le zic acelor oameni sa se bucure ca au un job, sa se bucure ca au cu cine se certa, ca au cu cine se impaca, ca au cui cere iertare sau sprijin, ca sunt persoane care ii denigreaza,dar si persoane care ii apreciaza, care ii ridica de jos. Vroiam sa le spun ca este frumos aici. Ca asta este frumusetea vietii: sa ai prieteni, sa-ti construiesti o familie, sa te lupti pentru neajunsuri, sa fii nemultumit, sa-ti doresti mereu mai mult, sa incerci spre linistea ta interioara sa –ti indeplinesti cat mai multe nevoi, dorinte, vise, ca este bine sa te certi cu sefu, ca este bine sa te impaci cu colegul care a tipat la tine acum 4 minute, ca astea fac parte din viata. Ca ai nevoie si de bune si de rele. Ce e bine pentru tine, e rau pentru mine si tot asa. Din lucrurile astea invatam. Lucrurile astea, bucuriile, tristetile, dezamagirile, demonstrarea ca mai exista si oameni buni, te fac sa lupti. Viata este o lupta, o lupta continua de a te indrepta spre ceva, spre ceva pe care nu-l cunosti,d ar care totusi te tine in priza, te face sa vrei sa ajungi acolo. Acolo? Unde? Nu stiu, dar cu totii vrem sa ne indreptam. Care ar mai fi rostul nostru pe pamant altfel? Poate ca nici nu vrem sa ne intrebam asta cateodata? Care este rostul nostru? Poate ca avem nevoie de a ne lupta cu fel si fel de factori, oameni, situatii pentru a ne justifica intr-un fel viata, drumul nostru, calatoria noastra prin viata.
Eu in ziua aia ma bucuram ca sunt in metrou, ca sunt acolo, ca ii vad , ca vad dincolo de fetele lor posomorate si obosite. Eram si eu ca ei cateodata, dar tot vedeam, ca si azi, oricat de obosita as fi fost.
Atunci mi-am dat seama ca imi este dor de colegi, de ideea de colegi. Mi-este dor de a ma duce la munca, de a bea cafeaua, de a fuma tigara impreuna cu toti. Mi-era dor de a fi obosita, desi stiu ca atunci cand voi mai simti starile astea nu voi mai fi asa dornica :))), dar atunci mi-era dor.. Dor sa fiu stresata ca iar ma asteapta o zi de telefoane,de mail-uri, dar nu si de acele priviri si gesturi invidioase ale unor frustrate, nu si de vorbe aruncate-n vant fara fundament insa cu toate astea stiute, tot imi era/este dor sa-mi fie dor. Dor de noi provocari, dor de stres , de cearta, de satisfactie ca ai reusit, de teama ca poate nu vei reusi, de indoieli la tot pasul tocmai pentru ca vrei sa-ti iasa cat mai bine.
De fapt asta cred ca este giumbuslucul. Revenind la afirmatia care m-a determinat sa scriu acest articol: teama / neincrederea mea.
Mi-e teama sa nu cumva sa ma pacalesc ca sunt buna in ceea ce fac, ca este corect ceea ce fac sau cred. Stiu cand pot sa duc o treaba cu succes, stiu daca se merita sa ma gab si sa nu ma fac de ras. Stiu ca am trecut peste situatii in care nici eu nu credeam c-am sa le pot depasi. Imi stiu limitele sau poate ca nu stiu cat as putea duce.. Nu stiu ce sa zic...Mi-e teama sa nu cumva sa nu-mi reuseasca vreo sarcina si sa mi se spuna, cum mi-au mai auzit urechile de atatea ori, dar tot nu m-am lasat batuta , cum ca “ ma asteptam sa nu poti “. Bineinteles ca niciodata nu mi-au fost apreciate succesele, reusitele. Alea nu se vedeau niciodata desigur.
Stiu ca teama este cel mai mare obstacol in calea fericirii, in calea succesului, in calea reusitei. Stiu ca orice lucru are doua fete, ca pierzi pe-o parte si castigi pe alta. Intr-adevar s-a dovedit a fi asa. Am invatat din orice si mi-a prins bine. Fara partile rele ale vietii nu le-as fi vazut pe cele bune si invers. Mereu mi-a fost teama, dar am riscat si am mers pana in panzele albe in tot ce-am facut in viata mea tocmai pentru a-mi invinge teama, pentru a-mi demonstra ca pot si pentru a-I demonstra si celuilalt ca s-a inselat in privinta mea. In functie de situatie, am plecat si mi-am canalizat atentia spre altceva, spre o noua provocare, sau exceland in acea parte fie ea sentimentala, profesionala, familiala.
De ce vorbesc despre ceilalti mereu. Pentru ca oamenii nu au incredere in mine. De fapt nu au incredere in mine acei oameni care PENTRU MINE conteaza.Nu tin sa schimb parerea oricui despre mine desi unii ma provoaca, dar o fac doar daca eu consider ca se merita, altfel nu. Asta o fi oare explicatia de ce conteaza altii pentru mine? Pentru ca asa pot sa le arat cine sunt si asta ma ajuta pe mine sa ma vad si mai bine? Oare asta este acel aport de care am nevoie, pe langa increderea mea, sa aud si aprecierea lor? Poate am facut asta inconstient?Simt ca nu este un act de snobism. O fi oare hrana mea spirituala? Wooow… Scrisul ma ajuta mult observ… Mda..
Am atat de multe de zis… Atat de multe intrebari. Sar de la una la alta… E complicat pentru cei ce ma aud uneori, d-apai pentru voi, cei ce veti citi…
Cert este ca interviul a decurs bine.Nu am fost acceptata. Am simtit ca nu a avut incredere in mine. Am crezut ca poate mi s-a parut cand si-a schimbat tonul vocii, cand a auzit varsta, desi nu a fost vorba ca nu aveam experienta, dar nu m-am inselat. Inca o data nu s-a avut incredere in mine. M-a pus pe ganduri… Simt usor teama aparand din nou. O sa-mi fie greu sa ma desprind sa ies la rampa si sa intru din nou in lumea pe care mi-o doresc.
Oare asta e de fapt ideea cu mine? Ca mereu trebuie sa demonstrez ceva , cuiva? Asta oare sa fie, inconstient, cheia existentei mele, explicatia , raspunsul cum ca de fapt daca n-ar mai trebui sa demonstrez ceva, sa conving acea persoana de ce sunt in stare care ar mai fi farmecul, frumusetea mea? Oare mai mult ma incita? Ideea de a le demonstra ca n-au avut dreptate si ca teama ca eu sa nu reusesc iese din chestia asta pentru ca , in fond, eu poate n-am o teama atat de mare pentru ce trebuie sa fac, ci mai degraba, pe langa teama normala a oricarei persoane , este teama de a nu avea ei dreptate in privinta me ca mai apoi sa regrete ca m-au sortit esecului de cand mi-au vazut chipul, de cand mi-au vazut prima greseala, de cand poate unii au si cautat acea greseala/ greseli tocmai pentru a ma alunga din drumul lor ?
O fi oare asta? O fi posibil? … Scriu de ceva vreme… Am sa ma opresc aici…

Teama de ridicol, pasarea lu' Hermi, o seara linistita, multe

Intr-o dimineata am scris in bucatarie la Hermi starea care ma napadise la o ora destul de matinala :) . Am transcris fiecare cuvintel scris pe spatele unor foi pentru ca nu aveam altceva in schimb. Nu am scris foarte literar, nu pentru ca nu stiu, ci pentru ca vreau sa scriu exact asa cum simt., fara cuvinte foarte pompoase.

"Cum randurile altora m-au ajutat pe mine…Teama de ridicol. Pasarea lu’ Hermi. .


Aproape 4:35 dimineata.Sunt la Hermi in bucatarie.Ma simt ca acasa.Ma simt bine aici.Ma simt bine din nou pentru ca sunt impacata cu mine. Am inceput sa ma echilibrez, sa fiu eu, sa ma stabilizez. Am inceput din nou sa cred in lucrurile care ma definesc si dupa care ma ghidez.

Multe intamplari, multe situatii, oameni care m-au facut sa nu mai stiu, sa anulez ce credeam. M-au impins spre prapastie, spre extrema cealalta, m-au anulat ca persoana. Nu mai stiam in ce sa cred. Nu mai stiam daca era corect ce credeam. Nu mai stiam daca nu de fapt ce spuneau ei era realitatea… Realitate. Realitate este ceea ce crezi, realitate este ceea ce vezi, ceea ce vrei sa vezi. Ceea ce vrei. Totul se reduce la vointa. Totul sta in puterea ta. Tu ai realitatea ta. Eu am realitatea mea. Tu decizi care este realitatea. Cum faci asta? Cunoscandu-te pe tine insuti. Fii sincer cu tine, nu te minti! Incearca sa vezi care este realitatea, fii obiectiv atat cat poti chiar daca de multe ori doare.. Aici este cheia. Acum stiu realitatea. Vreau sa cred in ea ( am sa explic spre final de ce am spus “vreau sa cred” ) si sa nu mai las pe nimeni sa ma mai aduca vreodata in acea stare debusolanta, debusolata, in care am fost. Nu mai vreau sa nu stiu, sa nu cred ca stiu desi stiu ca stiu J .

Nu pot sa nu stiu, sa nu cred, sa nu fiu stapana pe mine, sa nu fiu sigura. Mi-am dat seama ca sunt o maniaca a controlului. Nu pot sa nu am control asupra lucrurilor care se petrec cu mine. Nu am realizat asta pana acum. Mi-a mai fost spusa vorba asta, dar pana nu m-am confruntat cu situatia nu mi-am dat seama sau mai degraba nu am fost atat de atenta cu mine, cu ce e in jurul meu.

Am o multime de ganduri care imi inunda mintea, capul. Dau navala, nu se mai opresc. Simt asta atat de puternic. Am atatea de spus incat simt ca n-am sa le pot cuprinde pe toate sau mai degraba ca n-am sa pot sa le spun cuiva care sa le “auda”, sa le asculte.. Asta-mi doresc, dar putini asculta. Nu ii condamn, fiecare le are pe-alea lui, dar e pacat. Pierd multe..

Imi doresc sa fiu ascultata, sa fiu inteleasa, sa vada si ei ce vad eu, sa fie mai atenti la lucrurile care se petrec in jur, la lucrurile care se petrec cu ei si s a pretuiasca fiecare moment.

Multi imi vor spune ca sunt ridicola. Ii simt . Ei spun ca sunt naiva, ca nu stiu ce e viata, ca lucrurile nu sunt simple, ca sunt altele mai importante decat vorbaraia asta ieftina despre “ frumos “. Ei spun ca astea-s poezii, filosofii de copila care inca mai crede in povesti si ca are impresia ca poate sa razbeasca, ca poate face ca lucurile sa-I iasa asa cum “viseaza” ea. Ei spun ca important este ce pui pe masa, cati bani castigi, cum investesti pentru a avea profit si nu ce ce simti, ce probleme are copilul, ce vrea sa spuna X sau Y. Ei spun ca asta conteaza si se comporta ca atare. Asta urmaresc in viata. Nu zic ca banii nu conteaza. Oooo si inca cat de mult. Ma lovesc de asta mereu . Recunosc ca vreau bani, vreau sa castig suficient cat sa-mi pot permite sa-mi indeplinesc orice dorinta, nebunie, pofta. Dar nu cred ca asta este esentialul: banul. Pentru a avea o viata frumoasa trebuie sa ai grija si de partea spirituala, de lucrurile care conteaza pentru tine si sa incerci sa le neglijezi cat mai putin. Ma stiu si ca orice lucru are doua taisuri si ca ai fii nebun sa incerci sa le impaci pe toate, dar pentru mine conteaza sa am grija de sufletul meu mai intai, de linistea mea interioara tocmai pentru a fi pregatita sa dau piept cu ce este in exterior. Eu vreau doar sa-mi vad de drumul meu. Nu vreau sa iau locul nimanui. Nu vreau sa fiu mai tare decat Vasile sau Gherghina> Eu vreau sa fiu buna pentru mine, sa fiu eu multumita si impacata cu mine, sa-mi vad de treaba mea, dar e cam dificil. Stiu cat este de dificil. Uneori parca ma simt barbat intre femei pentru ca mie nu-mi plac strambele, rautatile gratuite si nu am dorinta asta de a baga pe altul nevinovat la fund pentru a ma ridica eu . Doar ei, barbatii, isi vad de-ale lor treburi fara sa intervina sa bage strambe intre colegi, fara sa trebuiasca sa si-o traga cu sefu pentru a fi undeva mai sus de-un deget in viziunea multora, dar in viziunea lui .. e mai ceva ca sefu’ si exemplele pot continua.

Am sa ma opresc aici pentru a continua cu ei si cu banii lor.
De fapt ei spun cum trebuie sa calci peste altii pentru a te ridica, cum trebuie sa sapi pe altii pentru a-ti fi tie bine. Asta spun ei, asta arata unii, poate majoritatea, poate mai mult de o majoritate de oameni.
Cum par ceea ce nu sunt. Cum le place sa iasa in fata, sa fie in centrul atentiei. Cum se bat cu pumnu-n piept ca ei pot face multe lucruri, dar de fapt nu au nimic de zis, de fapt nu demonstreaza nimic altceva decat stupefiere, repulsie si un zambet ironic in coltul gurii lasandu-te uimit. Esti uimit de felul cum se mint si traiesc intr-o lume a lor complet ireala. Fiecare are o lume a lui. Asa e , dar fiind realist. FII REALIST !

Sar de la una la alta.
Si eu, pe cat sunt de visatoare, pe-atat sunt de realista. Pe cat sunt de copil, pe-atat sunt de matura. Si invers. Dar daca-mi dau interesul, daca vreau s a fac asta, daca analizez si ma implic intr-o problema pot fi obiectiva. Numai ca unii vor sa vada doar “adevarul lor” si nu sa incerce si ce se afla dincolo.

De ce ei nu vad, De ce ei nu cred si nu vor sa vada ce le spun eu, dec e nu au incredere in mine,de ce ma considera naiva, de ce eu spun lucrurile astea, de ce nu s e intreaba oare ce ma determina sa gandesc asa, de ce se grabesc si nu s e opresc o clipa sa respire si sa observe ce e in jur? De ce se pripesc in a-ti pune o stampila, in a ma judeca, cataloga si baga in sertarasul “ eu le stiu pe toate : e o copila “?
Nu mi se urca la cap daca au incredere in mine si mi-o spun, mi-o arata. Din contra asta-mi da si mai mult avant de a continua, dar… e mai dificl sa gasesc oameni care sa creada

Am sa va spun de ce sunt asa.
Pentru ca eu am trecut prin experiente dificile. Nu vreau sa le numesc. Le port cu mine . Le stiu eu si e suficient. Nu vreau sa inspir mila. Vreau doar sa vada dincolo de cuvintele mele, dincolo de comportamentul meu, dincolo de prejudecati ..
Altii in locul meu ar fi abandonat, altii s-ar fi amestecat cu multimea, altii ar fi incercat tot felul de lucruri, tot felul de vicii nefaste, respectiv droguri, prostitutie ( stiu cateva situatii ), alcool. Singurul meu viciu este tigara si cafeaua J. E suficient .
Altii ar fi intrat intr-o lume fara scapare, altii ar fi gasit repede o scuza pentru situatia aceea. Asta fac toti. Asta fac si eu si tu, gasim scuze. Daca nu le gasim, le cautam, le inventam, dar le gasim orice-ar fi..
Majoritatea cauta scuze daca dobandesc un viciu greu de lepadat sau care se amesteca cu multimea zicand : Life sucks, it can’t be any better”.

E mai simplu asa. E mai simplu sa arunci vina pe “n” lucruri care te-au determinat sa fii asa decat sa lupti. Asta e cheia: LUPTA, SA LUPTI. SA CONTINUI SA LUPTI ! Viata este o lupta continua. Viata este o alegere. Tu alegi sa-ti fie bine. Tu alegi sa fii fericit sau trist, frumos sau urat, bun sau rau, iubitor sau respingator, saritor sau ignorant, posomorat sau vesel, pozitiv sau negativ.
Cum iti asterni asa dormi !
Chiar daca nu am nici macar 21 de ani lucru pentru care, pe langa celelalte prejudecati ale oamenilor in general, cred eu ca de fapt, intr-o oarecare masura, nu sunt bagata in seama , nu sunt ascultata.
Am intampinat multe obstacole,dar Nu, cu N mare, nu m-am dat batuta. Nu am vrut. Am cazut, m-am ridicat,am cazut, m-am julit, am sangerat, m-am tarat, usor , putin cate putin si iar m-am ridicat. Nici nu mai stiu de cate ori a fost asa. M-am luptat cu morile de vant atat cat am considerat ca se merita s-o fac, pana m-am convins eu ca am facut alegerea potrivita pentru mine, pentru momentul acela, dupa care am plecat si mi-am continuat drumul. Unele situatii m-au dezechilibrat mai mult decat ma asteptam, dar nu intr-atat incat sa renunt, sa ma dau batuta, sa fac parte din multimea aceea. Si credeti-ma ca nu au fost putine situatii si nici usoare pentru o persoana care se lupta sa se dezvolte, sa creasca , sa –si intinda aripile.. Dar cu cat ei incearca sa-mi reteze aripile, cu-atat eu imi doresc si mai mult sa zbor !
De ce nu am renuntat si nu pot s-o fac? Pentru ca acolo, undeva, adanc in sufletul meu, exista acea tresarire, acea dorinta, acea vointa , acel glas , acea “fetita” care nu ma lasa sa renunt. Fetita cade, se ridica, cade, se ridica. Este dezamagita in fiecare zi, se bucura in fiecare zi, plange, rade, traieste atunci cand simte ca moare cate ceva din ea, rade cand ii vine sa planga, pastreaza intotdeauna o vorba buna pentru fiecare desi ea este mai deznadajduita decat toti ceilalti si pentru un moment nu mai crede. Fetita asculta o persoana care are probleme desi nu ar vrea si ea altceva decat sa fie liniste in jurul ei si sa nu trebuiasca sa mai vorbeasca, sa mai asculte, dar o face. O face pentru ca ea stie ce inseamna un strigat de ajutor tacut, pentru ca ea stie cat ii este de greu sa ceara ajutorul. Parca asa, ascultand pe altii, se vindeca si pe ea, se bucura ca poate a facut un bine pe care il astepta si ea candva.
Fetita din sufletul meu nu vrea sa renunte. Vrea sa-si demonstreze ca se poate din nou pentru ca asa a fost mereu. Ce nu a doborat-o a facut-o mai puternica…!
Intelege multe. Putini o inteleg pe ea. Uneori, poate de prea multe ori, ii ia in seama si se supara ca ei nu inteleg, ca nu vad sau mai degraba ca nu observa. Alteori ii ignora, ii intelge si nu s e mai supara pentru ca realizeaza ca e pur si simplu alegerea lor de a sta in intuneric sau ca unii chiar nu pot vedea, nu au aceasta capacitate de a face diferente. Diferenta, da..

Doar o persoana care s-a confruntat cu probleme cu adevarat dificile si greu de suportat de altii poate lupta in continuare pentru ca vrea asta, pentru ca nu doreste sa fie acaparata de resemnare cum fac unii.Aici ii includ pe toti , familie, iubiti,prieteni, asa-zisii prieteni, colegii rautaciosi, colegii care-ti sar in ajutor. Ii includ pe toti si ii provc / invit sa se gandeasca si ei in ce categorie se gasesc oare.
Doar o persoana care stie sa citeasca printre randuri , care stie sa vada dincolo de aparente va intelge fiecare cuvintele, fiecare propozitie.

Inchei zambind, asa cum fac mereu, gandindu-ma la pasarea aia impaiata de care m-am speriat cand am intrat in bucatarie la Hermi. E sinistra J)) Am sa-I zic s-o dea jos.. Se pare ca am multa inspiratie aici. De fapt cred ca mai degraba este vorba ‘ceea cum ca “ Omult sfinteste locul “ !
Este 5:48 a.m. "

..........

In final doar tu iti vei ramane… O vorba plina de adevar pe care abia acum o inteleg cu adevarat.

Nimic ! Asta e cuvantul de baza : NIMIC ! Nu mai exista nimic. Nu exista principii, coloana vertebrala, prietenii, adevar, sinceritate, corectitudine, fairplay, respect, recunostinta.. nimic ! Toate sunt povesti, anecdote, basme, a fost odata ca niciodata.

Nu exista iubire, exista obisnuinta, nevoia de a fi cu cineva, de a te simti in siguranta ( siguranta aceea iluzorie care-ti este hranita de vise sau de cei de langa tine ), nevoia de a avea la cine te intoarce, de a-ti crea o lume a voastra nepatata de ura, de invidie, de rautate, de cele mai multe ori gratuita, din partea unor frustrati.Nu exista prietenie adevarata, exista folosinta, exista “ cat am nevoie de tine suntem prieteni, cand nu mai e nevoie asta e fiecare cu viata lui nu-mi prea pasa cum te simti in legatura cu asta” . In schimb stiu ca exista prietenie la distanta. Da, asta da. Mi s-a demonstrat tot timpul , dar nu am crezut sau nu am fost atat de convinsa pana acum. Prietenia asta este mult mai solida si mai autentica. Cand ai nevoie doar sa fii ascultat si persoana de la celalalt capat al firului o face indiferent ca este 3 dimineata sau unu dupa-masa, cand te suna si ea la fel pentru ca are incredere in tine , pentru ca simte nevoia sa fie ascultata, cand te suna doar asa… sa vada ce mai faci, sa vorbiti de fel si fel de prostii, atunci poti spune ca intr-adevar ai pe cineva care iti este prieten. Putini mai stiu care este diferenta intre “a auzi” si “a fi ascultat” si inca si mai putini stiu sa asculte. Mai stiu oamenii sa faca asta?! O intrebare ironica, retorica… totul este relativ, totul este plin de nuante, totul este gri.Cat de naiv sa fii sa crezi ca au existat persoane in viata ta carora le-a pasat asa cum credeai tu atunci?

Nu sunt corecta nici eu tot timpul. Recunosc asta, am curajul sa recunosc spre deosebire de altii. Am curajul de a spune lucrurilor pe nume daca eu consider ca se merita efortul. Si eu m-am folosit, si eu am avut nevoi pe care mi le-am satisfacut, dar nu asa, nu calcand in picioare increderea oamenilor in mine, nu strivind prietenii, nu batandu-mi joc de un sentiment, de un conglomerat de sentimente bune, frumoase ce m-au legat la un moment dat fie de un prieten, fie de un iubit, amic Cum mai poti oare sa mai crezi, cum mai poti sa mai speri ca o sa fie lumina , sa te mai bucuri ca ti-e bine, sa te mai bucuri ca te bucuri? Cum?


Intr-adevar nu poti trai fara oameni, nu te poti ascunde, nu te poti izola. Trebuie sa inveti sa traiesti cu ei, printre ei si in final sa fii Tu in tot ceea ce faci!

Dar “la naiba” ( faimoasa vorba ) ! Cine mai vorbeste, cine se mai gandeste astazi la suflet? Nimeni ! Toti se folosesc si iau atat cat au nevoie dupa care pleaca. Macar de-ar pleca usor, dar nu ! De ce s-o faca? Prefera sa nu lase nicio urma de tacere din contra. Risca si ultima ta faramita de intelegere pe care le-o mai gasesti. Dar au pretentia ca tu sa le fii prieten, sa le vorbesti, sa-I intelegi.Nu! Am obosit, m-am saturat si in final nu mai vreau sa –I mai inteleg.Cand se intorc totul este numai o scuza josnica, perfida si ipocrita pentru ca asa suntem toti: ipocriti. Diferenta este ca unii dintre noi sunt mai mult sau mai putin ca altii, diferenta este ca unii dintre noi stiu sa faca diferenta.

Ai grija de tine, de sufletul tau, fii egoist caci face bine, te asigur. Si tine ochii larg deschisi la tot ce este in jurul tau! Fii sincer cu tine,nu te minti si mai presus de toate respecta-te! Tu contezi si nimanui nu-I va pasa de tine daca nu-ti pasa tie mai intai.

Inceput !

Nu sunt culmi de neatins ci doar aripi prea scurte !

Oamenii speciali au nevoie de provocari infinite, au nevoie de iubiri imposibile, de parteneri pe care nu-i vor avea vreodata, pentru ca acestia sunt oamenii carora le place mai mult lupta decat victoria.

"Nu vreau ca stanca personalitatii mele,chiar colturoasa cum este,sa fie rotunjita de valul social impotriva vointei mele,pentru a deveni la fel ca celelalte pietre,adica fara identitate si fara nume."Mihail Drumes-Scrisoare De Dragoste

"Daca ai luat o pe un drum anume, persevereaza cu orice pret, n ai decat de castigat, nu risti nimic. Poate la capat te asteapta catastrofa, dar daca te ai fi intors de la primii pasisi ai fi coborat scara, ai fi esuat de la bun inceput. Astfel ca, daca nu gasesti nimic in spatele acestor usi, nu i nimic, avanta te spre alte scari! cata vreme nu vei inceta sa urci, treptele nu se vor sfarsi, ele vor creste la nesfarsit sub pasul tau urcand mereu!" Frantz Kafka

Love me when I least deserve it, because that's when I really need it..